Câţi dintre noi nu am asociat, ani la rând, ideea de vacanţă cu reprezentarea dulceagă a mării? Fenomenul aproape alchimic ne îmbată constiinţa şi dilată speranţele la gândul spaţiilor intinse ale deschiderii acvatice, peste care un rautacios divinarum făcea drumuri dus întors cu defectele şi calităţile noastre. Ajunşi pe ţărm, cu huruitul roţilor de tren în timpane şi cu berea rece lângă picior, ne oprim cu privirea ţintuită în albastru şi ne compleşim, rugător, de ineditul peisajului, până ce visul şi dorinţa se confirmă în realitate. Şi-atunci îngenunchem şi cufundăm palmele în nisipul mării, sub valurile care se sparg în vâltori de spumă. Serile se leagă arbitrar şi sărat de faleze şi lună,păşim şi cădem în lumina eu cu trupul obosit, fotografiem disperat un pescăruş sau o barcă eşuată apoi...tot la noi ajungem cu braţele deschise spre cel de lângă noi.
Dincolo de sfinţenia mării se înalţă persiflator indicele comercial cu tot ce are mai demoralizator aspectul financiar: cazare, pachet turistic, mic dejun inclus, plimbare cu ATV-ul, spectacol estival etc. Lista poate continua... Şi cu toate acestea marea aşa cum o vedem noi e suma mărilor interioare şi nu încetăm, în fiecare an să ne prezentăm bilanţul clipelor traite în absenţa ei, departe de ea, în munţi şi câmpii şi să promitem că vom reveni.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire